Un SUV Volvo este listat pe Autovit pentru suma de 4800 de euro. Mașina este bine accesorizată și este una dintre cele mai sigure mașini de familie.
Există multe criterii pe care le putem lua în considerare atunci când căutăm o mașină. De la spațiu interior, la fiabilitate, costuri de cumpărare sau întreținere, dar și aspect. Există producători care vor să combine cât mai multe dintre beneficii într-un singur model. Este și cazul lui Volvo XC70. Volvo XC70 a fost lansat în 1997 și era baza pe break-ul V70, pe atunci fiind denumit V70 XC. A doua generație a venit în anul 2000, fiind bazată pe cea de a doua generație a lui V70.
SUV-ul Volvo, bazat pe un break, a primit modificări destul de mari pentru a ajunge în forma pe care o cunoaștem. În primul rând, suspensia a fost înălțată, iar garda la sol a ajuns la 21 de centimetri. Este aproape la fel de generoasă ca cea a fratelui mai mare, XC90. Apoi urmează partea estetică, care să facă mașina mai masivă. Astfel, toate modelele XC70 au bare și protecții laterale realizate din plastic negru. Pe plafon sunt instalate șine, iar oglinzile seamănă cu cele montate pe XC90, fiind ceva mai mari decât cele standard. Tracțiunea integrală era, de asemenea, standard.
Exemplarul pe care noi l-am găsit este listat pe Autovit. Acest Volvo XC70 este din anul 2006 și este un model facelift. De atunci și până în prezent a parcurs 241.000 de kilometri.
Mașina are o listă cuprinzătoare de opțiuni, în care intră și un interior din piele, senzori de parcare, pilot automat, dar și climă pe două zone.
Sub capotă este motorul Volvo D5, un diesel în 5 pistoane, de 2.4 litri. Acesta dezvoltă 185 de cai putere și este legat la o cutie manuală.
Din punct de vedere estetic, mașina este într-o stare bună, cu urme specifice vârstei. Nici interiorul nu este într-o stare precară, proprietarul spunând că nu există rupturi. De asemenea, el spune că mașina a suferit mentenanță pe partea de suspensii și frâne.